Frumusețea primăverii

Ce dimineata frumoasa! -compunere despre primavara

          Zâmbetul vesel al dulcelui soare ce stă ascuns în adâncul orizontului aurit îmi înveseleşte sufletul. O rază mică, rătăcită printre crăpăturile ferestrei, îmi mângâie obrazul, desparte pe din două tabloul magic al naturii și îmi spune “Bună dimineaţa!”. Lângă fereastră, pe covoraşul viu al frumoaselor culori, o floare sfioasă abia şi-a dezvelit gingaşele petale descoperind mireasma proaspătă a dimineţii. Învăluită de aceasta, o altă floare, mai curajoasă, se pierde într-un vals plutitor cu un trandafir roşu care purta mândru un frac de culoare verde. Legănatul lor calm era uluitor. Dragostea se învârtea în jurul lor lăsând în urmă o dâră de iubire ce i-a învăluit. De acum, dansul lor va fi etern, nemuritor, ghidat de inimile lor înflorite pentru totdeauna.

           O aripă de vânt, ce se roteşte-n cercuri albe, aduce veşti dinspre pădurea răcoroasă şi foşnitoare. Coamele bătrânilor copaci făcând un tumult nevăzut îşi scaldă pletele în bătaia rece a vântului. Vârfurile arborilor se mişcă pe cer, gâdilând norişorii pufoşi care plutesc precum bărcuţele pe o mare limpede şi albastră. Pomii abia înfloriţi aşteaptă nerăbdători vești de la un sol grăbit trimis de verii lor sălbatici.

            Pe dealul înalt din spatele modestei căsuţe din care privesc totul, şade trist un stejar bătrân. O rază de lumină apare lângă el, încercând să-l înveselească. I se alătură un stol de păsări care, după un drum lung, au înviat din răsărit. Prin cântul lor şi căldura drăgăstoasă a razei, copăcelul prinde din nou viaţă...acum nu mai este singur...

            Ce dimineaţă frumoasă!

Ce este voluntariatul? - opinia mea

      Din punctul meu de vedere voluntariatul înseamnă RESPONSABILITATE, iar simplul fapt că nu primim o recompensă materială pentru activităţile în care constă acesta, ci numai o mulţumire sufleteacă, nu ne oferă dreptul de a fi iresponsabili.

      Când spunem “voluntariat” nici nu e dăm seama la cât de multe lucruri ne referim. Este foarte dificil să găsim o definiţie completă pentru acest cuvânt. A fi voluntari înseamna în primul rând a vrea, a ne implica a ne dori! Deşi, aparent, acest cuvânt ne duce cu gândul la o muncă neplătită, în adâncime activitatea de voluntar ne aduce satisfacţii de neegalat şi îţi deschide noi orizonturi, oferindu-ne posibilitatea de a alege noi opţiuni.

     Prin voluntariat avem oportunitatea să facem ceva pentru noi şi pentru cei din jur. Putem să ajutăm un bătrân să zâmbească, să dăm speranţă unui copil prins în “ghearele” sărăciei, o familie de sinistraţi să-şi refacă gospodăria, să ajutăm un bolnav să-şi recapete sănătatea.

      Caritatea nu ţine numai de sufletul fiecărui om , caritatea ţine de educaţie. În alte ţări , cu un nivel de trai mai ridicat decât al  României,  termenii legaţi de voluntariat şi de caritate au tradiţie. Oamenii sunt invăţati şi au disponibilitate spre a oferi ajutor, spre a se implica.

      Ingredientele principale  în acţiunile sociale nu ţin neapărat de posibilităţile materiale, ci de dăruire, implicare, dorinţa de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi, dovada că ne pasă şi de ceilalţi nu numai de noi înşine.

      “Dacă aşteptăm să trăim într-o lume mai bună trebuie să contribuim la crearea ei. Pentru a fi schimbarea pe care ne-o dorim în lume.” (Mahatma Ghandi)

      O societate responsabilă poate fi clădită doar prin educaţie şi exemplu. Putem face chiar noi primul pas către civilizaţie.

Arta romana

          Pe teritoriul Imperiului Roman, între secolele III-I î Hr. apare și se dezvoltă arta romană, fiind un produs al societății romane și o expresie a puterii statului. Această artă, este una unitară, ce se bazează pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor. Arta romană, se naște la Roma în cadrul vieții culturale și artistice cu influențe etrusce și grecești și treptat cuprinde întreg teritoriul imperiului.

        Arhitectura

          În cadrul arhitecturii romane se întâlnesc influențe ale artei etrusce și grecești.

         Influența etruscă și greacă

         Influența etruscă în arhitectura romană se poate observa în preluarea unor principii urbanistice ce stau la baza înființării și organizării orașelor prin folosirea unor planuri regulate, cu străzi drepte și trotuare, porți monumentale de acces sau prin sisteme de canalizare. Pentru planurile caselor particulare, influența etruscă se observă prin apariția camerei centrale numită Atrium iar pentru templele de cult apariția podiumului din piatră foarte înalt și amplasarea coloanelor, dar și preluarea arcului și a unor sisteme de boltire.

        Influența greacă se regăsește în arta romană prin ideea de piață publică în centrul orașului, ordinele de arhitectură doric, ionic și corintic unele tipuri de plan pentru templele de cult, structura și componența teatrelor, ideea trofeelor ca monumente comemorative, folosirea picturilor și mozaicurilor pentru decorarea caselor și palatelor.

        Urbanismul

         Roma este un exemplu pentru întreg imperiul roman și în ceea ce privește preocuparea permanentă pentru amenajearea spațiilor publice. Urbanismul a determinat în Imperiul Roman emiterea de legi imperiale având ca subiect așezarea caselor particulare, a eidficilor publice, legi pentru evitarea incendiilor sau pentru păstrarea curățeniei. Conform planului de urbanism al Romei și celelalte orașe se dezvoltă în jurul unor spații publice(forumuri) puse în valoare în construcții monumentale, imounătoare iar străzile fiind construite și dispuse în funcție de aceste nuclee. În orașele romane, se asigurau o serie de servicii aduse cetățenilor lor, cum ar fi: aprovizionarea cu apă, prin apeducte, asigurarea protecției prin ziduri și a accesului prin porți de intrare, asigurarea liberei circulații prin străzi și trotuare, dotarea cu edificii politico-administrative, juridice, culturale și religioase, depozitarea alimentelor și distribuirea lor, asigurarea spațiilor de locuit dar și a celor pentru recreere și distracție.

           Forumul                                             

           Forumum romanum(Forumul) este cel mai important loc al orașului roman, loc unde se întâlnesc sacrul și profanul. Acesta se întâlnește în centrul orașului și este locul unde se adună cetățenii orașului și unde sunt așezate principalele temple de cult și palate imperiale. Tot în centru sunt întâlnite bazilici, columne, biblioteci, arcul de triumf, piețe comerciale. Exemple de forumuri pot fi: Forumurile ridicate de împărații: Caesar, Augustus, Traian, Nerva și Vespasian.

          Bazilica

          Una din cele mai importante construcții ale orașului este bazilica. Aceasta este o construcție impunătoare prin dimensiunile sale construită în plan rectangular în care aveau loc ședințele Senatului, desfășurarea proceselor sau adunările publice. Bazilica putea fi compusă din 3-5 „Nave” de dimensiuni inegale astfel cea centrală fiind mai lată și mai înaltă iar cele laterale mai înguste și mai joase. Pe una din laturi există o nișă semicirculară numită „Absidă” în care este amplasată Masa judecătorului. Despărțirea navelor între ele se face prin arcade sprijinite pe coloane. Acest tip de construcție va fi împrumutat de creștini pentru construirea primelor biserici. Exemple pot fi: Bazilica Aemilia, Ulpia, Giulia din Roma și altele.

           Templele

          Templele, construcții importante pentru romani erau închinate unui singur zeu sau mai multor. Planul de construire a templelor era dreptunghiular sau circular fiind înconjurate de coloane libere sau angajate. Dimensiunile templelor, depășeau adesea dimensiunea umană ele neavând eleganța celor grecești. Stilul coloanelor preluate de la greci sunt mai înalte și mult mai bogat decorate prin adăugarea la capitele pe lângă frunzele de acant și alte motive vegetale, florale, zoomorfe, acvile sau figurine. Câteva exemple sunt: Templul Vestei, Pantheonul, Templul lui Jupiter etc..

            Locuințele și palatele imperiale

            Romanii construiau locuințe cu pentru două feluri de utilizări: case particulare și case pentru închiriat. Casele particulare sunt construite în funcție de clasele sociale din care făceau parte propietariil. Acestea sunt de două tipuri, cele construite la oraș se numeau Villa urbana iar cele construite în mediul rural se numeau Villa rustica putând avea 1-2 etaje. Planul caselor era simplu cu influențe etrusce prin preluarea atrium-ului tradițional, aceasta fiind o încăpere centrală cu o deschidere parțială spre cer numită compluvium. În atrium se afla și un bazin numit Impluvium centrat pe deschiderea din acoperiș pentru a strânge apa de ploaie. În jurul atrium-ului sunt distribuite mici camere cu diverse destinații, iar acesta dă într-o cameră mai mare ce seamănă cu un salon unde se aduna întreaga familie. Influențe elenistice în arhitectura romană observăm și la acest tip de case prin adăugarea unui peristil(o curte interioară în conjurată de portic), grădini, saloane și săli de ospețe. Romanii cu un statut social mai ridicat aveau casele decorate cu mozaicuri, fresce, stucaturi, statui și mobilier de lux. Exemple pot fi: Casa Faunului, Casa Pausanias, Casa Vetti, Vila lui Hadrian de la Tivoli etc. . Casele de închiriat(Insulae) erau construite pentru oamenii liberi fiind adevărate blocuri de locuințe având 3 până la 8 etaje cu ateliere și magazine la parter. Locuințele erau compuse din una sau două camere și o bucătărie, iar unele dintre acestea aveau apeducte la nivelul curții și instalații sanitare.

         Palatele imperiale erau în număr mare deoarece fiecare împărat construia altele noi și le refăcea pe cele vechi. Acestea respectatu același plan de construcție cu cel al caselor particulare la care se adăuga sala tronului, săli de oaspeți, terme, biblioteci etc.. Termeleerau ansambluri arhitectonice mari ce cuprindeau piscine, băi calde sau fierbinți, garderobe, palestre(săli acoperite pentru exerciții fizice), biblioteci, grădini, locuri de plimbare sau discuții.

         Construcții de relaxare și recreere

Principalele construcții destinate distracției erau teatrul, amfiteatrul, odeonul, stadionul și circul, unde romanii puteau viziona spectacole de teatru, lupte de gladiatori, parade militare sau întreceri sportive. Romanii, erau iubitori de spectacole publice indiferent de clasa socială din care proveneau. Unele construcții cum ar fi teatrul, odeonul și stadionul sunt preluate de la greci și adaptate necesităților romanilor, altele precum amfiteatrul și circul sunt construcții specific romane.

 Monumentele comemorative

Succesul în lupte pentru romani este foarte important, iar pentru creșterea faimei și renumelui conducătorului de oști sau a împăratului romanii organizau sărbători ale triumfului însoțite de parade militare. Sunt construite ăn cinstea unor eroi sau a unor victorii în lupte arcuri de triumf, columne, trofee, altare sau statui ecvestre ale comandanților.

 

       Materiale

       În arhitectura romană materialele și tehnicile utilizate în realizarea diverselor edificii este foarte importantă. Astfel ei foloseau diferite categorii de meșteșugari cum ar fi: ingineri, specialiști în betoane, fundații, construcții hidraulice, sisteme de încălzire, dulgheri pentru realizarea schelelor și părțile lemnoase ale construcților, pietrari, tăietori în piatră sau marmură, zidari pentru ridicarea zidurilor din cărămidă, țiglari pentru acoperișuri, bolți, stucatori pentru realizarea decoraților în stuc aplicate pe pereți, tavane, instalatori pentru canalizări și conducte de apă, decoratori specialiști în mozaicuri, fresce, etc. Ca materiale pentru construcția diverselor edificii romanii foloseau: lemnul, piatra și marmura. O dată cu descoperirea betonului ca material de construcție(sec II-lea î. Hr.), arhitectura antică parcurge o etapă importantă în dezvoltarea ei. Betonul permite ridicarea construcților mai rapid, asigurând soliditatea și monumentalitatea acestora. Cu ajutorul betonului, se pot construi nu numai ziduri ci și coloane sau stâlpi ce apoi pot fi placate cu marmură în diverse culori decorate cu stucaturi, mozaicuri și picturi.

       Sculptura

        În domeniul sculpturii romane, se găsesc influențe puternice etrusce și grecești. În sculptura romană cele mai dezvoltate secții sunt portretul și relieful istoric.

        Portretul, este considerat cel mai valoros gen al sculpturii romane. Romanii aveau un interes deosebit pentru realitate realizând portrete la care trăsăturile fizice și morale ale celui portretizat ar exprima-o adevărul. Se practica sculptura capului, a bustului sau sculptura unei figuri întregi. Sculptorii romani realizează adevărate tipuri de oameni: filozofi, negustori, femei, generali, mame respectabile sau patricieni bogați. Pe lângă aceste tipuri de personaje, sculptorii își îndreaptă atenția și spre personajele mitologice, bărbați și femei, împărați patricieni, zei și zeițe. Sculptura romană realizează un echilibru între realism și idealizare. Statuile de împărați sunt amplasate în forumuri și sunt foarte numeroase reprezentând relația putere-politică-virtuți-victorii militare. Se întâlnesc două tipuri de statui: statuile în marmură și cele ecvestre. Unele exemple sunt: „Statuia lui Agustus”, „De la Prima Porta, Roma”, „Statuile ecvestre ale lui Marc Aureliu li Domițian, Roma” . Relieful istoric este un gen important al sculpturii deoarece, prin precizia detalilor și amănuntelor, ne aduce informații concrete despre locuri, evenimente pentru ca ele să fie identificabile. Relieful istoric era folosit pentru decorarea altarelor, columnelor, arcurilor de triumf reprezentând scene de luptă, fapte de vitejie, obiceiuri, și scene din viața reală. Exemple pot fi: „Columna lui Traian”, „Columna lui Aurelian”, „Arcul de triumf al lui Titus din Roma”.

       Mozaicul și pictura

        Un rol important în arta romană, îl au mozaicul și pictura. Romanii le foloseau pentru decorarea în principal al caselor și palatelor, și în mai mică măsură pentru decorarea templelor. Decorarea interioarelor se făcea pe plafoane, bolți, pereți și podele. În funcție de locul decorat, romanii foloseau diverse tehnici și teme, astfel pentru plafoane și bolți erau folosite specifice cerului, pereții îi decorau cu peisaje, diverse subiecte mitologice sau din viața de zi cu zi, iar podelele erau decorate sub formă de mozaicuri pavimentare cu motive ornamentare geometrice, florale sau figurative. Atât mozaicul, fresca dar și stucatura colorată erau realizate în așa fel încât să creeze iluzia realității imediate deoarece tehnica folosită, numită „trompe l'oeil” consta în reprezentarea obiectelor și personajelor într-un detaliu foarte avansat. Cele mai păstrate exemple sunt cele din orașele Herculanum și Pompei descoperite în secolul al XVIII-lea. În timpul Republicii, pictura este folosită pentru a decora interioarele caselor și palatelor. Apare decorul parietal ce imita marmura sau lemnul. În arhitectură, coloanele, arcadele, antablamentele, ferestrele, și arcurile clădirilor, erau realizate în trompe l'oeil având la bază desenul. Temele picturilor sunt mai complicate având influențe grecești și elenistice dând aspect de adâncime, prin poziționarea personajelor în planuri diferite. Culoarea cea mai folosită în pictură era roșu, iar compozițiile erau stilizate prin folosirea unui grafism accentuat. Exemple de decorațiuni interioare sunt:„Casa Misterelor” din Pompei, „Villa împărătesei Livia”, „Prima-Porta” de la Roma și „Villa lui Hadrian” din Tivoli.

      Pentru decorarea pereților, tavanelor, și podelelor din case, palate, bazilici, terme, piscine și fântâni se foloseau mozaicurile. În timpul Republicii, mozaicul este folosit numai pentru pavimente, acestea fiind durabile ne permițând pătrunderea umezelii erau considerate foarte practice. Ca materiale de construcție pentru podele erau folosite cărămizile, teracota, piatra, marmura sau pietricele de râu. Se foloseau motivele geometrice sau florale, animale și figuri umane. În perioada Imperiului, un accent deosebit se pune pe mozaic ca element de decor parietal și pavimental. O noutate în domeniu este folosirea cubulețelor de sticlă colorată sau translucidă, cu foaie de aur încorporată, și cele de ceramnică smălțuită și policrome. Scenele folosite pentru decorare erau figurative, desfășurate sub formă de panouri de diferite forme sau sub formă de medalioane ocupând suprafețe mari și având o tematică diversuficată cuprinzând scene istorice, mitologice, din viața coditiană, animale sălbatice, gladiatori. Ca exemple se pot da: „Mozaiczul pavimentar” din Ostia-Roma, „Casa de aur al lui Nero” de lângă Colosseum-Roma, „Casa Faunului”, „Casa venerei” din Pompei.

Arta greaca

          Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea orașelor- cetate.

           Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții simple cu linii clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau impresia de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Pentru realizarea acestor edificii, grecii au folosit matematica, calculând precis raporturi dintre verticale și orizontale, plin și gol, structură și decorație. Ca și în sculptură, și în arhitectură există o armonie matematică între întreg și părțile lui componente. Ordinele de arhitectură au fost inventate de greci pentru pentru a stabili numrul, mărimea și modul cum sunt dispuse coloanele în ansamblul clădirii(mai ales în construcția templelor). Ordinul exprimă așezarea într-un raport armonios a platformei, coloanei, antablamentului și frontonului, raportându-se în permanență la dimensiunile omului. Sunt trei ordine: doricul, ionicul, și corinticul. Aceste ordine au apărut în perioade diferite, în locuri diferite și au trăsături diferite.

           Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat în Peloponez și în sudul Italiei (Sicilia). Acesta exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații sobre.

          Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-se în coloniile din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat decorat și are proporții mai elegante.

         Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o expresie a bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar capitelul este mai înalt și mai decorat.

        Doricul-platforma pe care este așezat templul are mai multe trepte înalte, iar coloana este așezată direct pe stilobat(ultima treaptă a platformei), fără bază, are fusul tronconic, cu sau fără caneluri (șențulețe verticale), și capitel simplu format din echină și abacă. Antablamentul este format din arhitrava continuă, friza-cumetope(decorate cu bazoreliefuri sau colorate) și triglife-și cornișa. Frontonul reprezintă triunghiul format de cele două pante ale acoperișuri și este decorat cu basoreliefuri sau statui adosate timpanului.

       Ionicul este caracteristic platformei formată din mai multe trepte dar mai puțin înalte fațp de doric, coloana sprijinindu-se de stilobat cu ajutorul unei baze. Fusul coloanei este cilindric și mult mai zvelt și elegant având obligatoriu caneluri care sporesc senzația de verticalitate. Capitelul este format din frunze de acand(1-2 șiruri) și volute răsucite(inspirate după coarnele de berbec. Antablamentul este format din arhitravă(cu profile așezate în retrageri succesive), friză continuă(simplă sau decorată cu basoreliefuri) și cornișă. Frontonul nu se deosebește fundamental de cel doric.

       Corinticul are un singur element diferit față de ionicul cu care se aseamănă, capitelul ce este format din trei șiruri suprapuse de frunze de acant și volute(obținute prin răsucirea frunzelor de la colțuri sub forma volutelor).

 

      Sculptura

       În arta greacă, și sculptura este reprezentativă având origini legate de obiceiul reprezentării chipului uman, acesta înfățișând fie defuncți pe stelele funerare, fie învingători în concursurile sau întrecerile sportive ori, reprezentând zeități divinizate decorând templele.

      Sculptura monumentală și reliefurile decorative, fac parte din decorațiunile arhitecturale astfel, sculptura monumentală se întâlnește pe frontoanele templelor iar reliefurile decorative le găsim pe frize, metope, socruri de statui, stele funerare și altare. Pentru realizarea acestora este necesară respectarea anumitor reguli. Prima regulă importantă se numește legea cadrului și constă în adaptarea compoziției la forma și dimensiunile cadrului. A doua regulă importantă pentru a realiza monumentul arhitectural trebuie să țină seamă de realizarea unității compoziționale, în așa fel încât în ansamblu compoziția să fie echilibrată. Temele alese reprezintă aspecte din legendele mitologice, în cazul templelor sau a altarelor, și din viața defunctului în cazul stelelor funerare.

        Ceramica și pictura

         Un alt domeniu important al artei grecești, este și secțiunea „ceramnică și pictură”.          Ceramnica fiind specifică atei grecești, ea se regăsește în viața de zi cu zi. Grecii fiind foarte buni meșteșugari realizau obiecte de ceramnică în număr foarte mare, de bună calitate dar și ieftine determinând înflorirea negoțului. Ceramnica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi fost destinația ei aceasta era întotdeauna pictată. Datorită faptului că picturile monumentale realizate de greci nu s-au păstrat până în prezent, ceramnica pictată constituie singura dovadă a picturii grecești prezentând asemănări de tehnică și tematică cu pictura. Atelierele de pictură și ceramnică erau foarte numeroase iar vasele erau decorate de pictori renumiți. Întâlnim diverse forme de vase cu destinații multiple fiind folositoare în gospodărie(Phitos, Hidra, Crater, Riton, Cupe etc.).  Compozițile pictate pe vase sunt realizate într-o unitate organică făcând legătura între forma vaselor și decor. În perioadele de început ale ceramnicii, decorul pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafață a vasului și reprezentau motive geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe, cu personaje inspirate din mitologie. Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafața vasului iar subiectele vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori fiind însoțite de texte explicative. În funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim cele două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat. Exemple pot fi:„Vasele Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul din Orvieto” etc. .

         Pictura monumentală nefiind cunoscută decât din descrieri și copiile romane mai ales cele de la Pompei și Herculanum sau prin intermediul ceramnicii pictate, era folosită pentru decorarea caselor și mai târziu a palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită este similară cu cea a frescei sau a encausticii aceasta însemnând realizarea picturilor cu pigmenți de culoare ce sunt amestecați cu ceară, aceasta conferind culorilor calități speciale cum ar fi transluciditatea și luminiozitatea. Exemple pot fi: „Lupta lui Alexandru cel Mare cu Darius”(mozaic, copie romană). Pe lângă pictură întâlnim și mozaicul fiind preferat pentru strălucirea culorilor. Subiectele sunt inspirate din legende mitologice sau din viața coditiană iar compozițile sunt ample cu multe personaje, încadrate în peisaje sau interioare cu detalii realiste sugerând profunzimea prin plasarea personajelor în planuri diferite. Pictori renumiți se pot considera: Polignot, Exekias, și Apelles.

 

Fabula "Leul deghizat" de G. Topârceanu - argumentare

Leul deghizat

                                                                                de George Topârceanu

 

        Onestitatea, omenia, sinceritatea și respectul față de cei din jur sunt temelii ale societății, ale vieții, ale lumii. Dorința de a parea ceea ce nu suntem de fapt încercând să creem o impresie bună celorlalți stârpește în noi toate aceste calitați exemplare, nobile.

        Aceasta este ideea surprinsă de opera “Leul deghizat”, înfăţişare perfectă a proverbului: “Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.

        Acţiunea operei este simplă, urmărind un singur fir narativ. Expoziţiunea acesteia ilustrează planul leului spre a descoperi adevăratul caracter al lupilor (“Leul s-a-mbrăcat odată/ Într-o piele de măgar,/../ Ca să vadă cum se poartă lupii”). Intriga prezintă reacţia “marilor dregători” când au observat magarul (“cum îl văzură, se reped la el pe loc
Şi-ntr-o clipă îl înşfacă, grămădindu-l la mijloc”). Astfel se declanşează un conflict aprins, ce pune în lumină tipurile de oameni care se pot adapta oricărei puteri, cu scopul de a părea supuşi, fideli, devotaţi, beneficiind de încredere având implicit și alte câştiguri.

       Personajele sunt construite în antiteză, leul întruchipând dreptatea, vitejia, înţelepciunea şi virtutea, iar lupii, făţărnicia, cruzimea, sălbăticia, ura şi duşmănia.

        Tema operei este ipocrizia, aceasta având un puternic caracter educativ şi îndrumând, prin morala sa, care trebuie dedusă, spre sinceritate.

        Titlul creaţiei constituie tertipul leului, acesta reprezentând structura cheie a întregii opere.

         Fiind o operă epică în versuri, de dimensiuni reduse, cu personaje nefiinţe carora li se atribuie însuşiri omeneşti, având un conflict puternic şi o morală ce trebuie dedusă, creaţia “Leul deghizat”, de George Topârceanu este o fabulă.

 

Bun venit!

       Salutări tuturor!
       Cu toții știm cât de dificile sau plictisitoare sunt de cele mai multe ori temele, de aceea am ales să creez un blog unde veți găsi eseuri, prezentări power point sau alte materiale care v-ar putea ajuta. Nu încurajez obiceiul de a lua întotdeauna temele de pe internet, dar consider că din când în când mai avem nevoie de un "colac de salvare" care ne poate scăpa de o notă mică.
       Sper ca micul meu blog să vă ajute!