Arta greaca

          Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea orașelor- cetate.

           Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții simple cu linii clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau impresia de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Pentru realizarea acestor edificii, grecii au folosit matematica, calculând precis raporturi dintre verticale și orizontale, plin și gol, structură și decorație. Ca și în sculptură, și în arhitectură există o armonie matematică între întreg și părțile lui componente. Ordinele de arhitectură au fost inventate de greci pentru pentru a stabili numrul, mărimea și modul cum sunt dispuse coloanele în ansamblul clădirii(mai ales în construcția templelor). Ordinul exprimă așezarea într-un raport armonios a platformei, coloanei, antablamentului și frontonului, raportându-se în permanență la dimensiunile omului. Sunt trei ordine: doricul, ionicul, și corinticul. Aceste ordine au apărut în perioade diferite, în locuri diferite și au trăsături diferite.

           Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat în Peloponez și în sudul Italiei (Sicilia). Acesta exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații sobre.

          Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-se în coloniile din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat decorat și are proporții mai elegante.

         Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o expresie a bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar capitelul este mai înalt și mai decorat.

        Doricul-platforma pe care este așezat templul are mai multe trepte înalte, iar coloana este așezată direct pe stilobat(ultima treaptă a platformei), fără bază, are fusul tronconic, cu sau fără caneluri (șențulețe verticale), și capitel simplu format din echină și abacă. Antablamentul este format din arhitrava continuă, friza-cumetope(decorate cu bazoreliefuri sau colorate) și triglife-și cornișa. Frontonul reprezintă triunghiul format de cele două pante ale acoperișuri și este decorat cu basoreliefuri sau statui adosate timpanului.

       Ionicul este caracteristic platformei formată din mai multe trepte dar mai puțin înalte fațp de doric, coloana sprijinindu-se de stilobat cu ajutorul unei baze. Fusul coloanei este cilindric și mult mai zvelt și elegant având obligatoriu caneluri care sporesc senzația de verticalitate. Capitelul este format din frunze de acand(1-2 șiruri) și volute răsucite(inspirate după coarnele de berbec. Antablamentul este format din arhitravă(cu profile așezate în retrageri succesive), friză continuă(simplă sau decorată cu basoreliefuri) și cornișă. Frontonul nu se deosebește fundamental de cel doric.

       Corinticul are un singur element diferit față de ionicul cu care se aseamănă, capitelul ce este format din trei șiruri suprapuse de frunze de acant și volute(obținute prin răsucirea frunzelor de la colțuri sub forma volutelor).

 

      Sculptura

       În arta greacă, și sculptura este reprezentativă având origini legate de obiceiul reprezentării chipului uman, acesta înfățișând fie defuncți pe stelele funerare, fie învingători în concursurile sau întrecerile sportive ori, reprezentând zeități divinizate decorând templele.

      Sculptura monumentală și reliefurile decorative, fac parte din decorațiunile arhitecturale astfel, sculptura monumentală se întâlnește pe frontoanele templelor iar reliefurile decorative le găsim pe frize, metope, socruri de statui, stele funerare și altare. Pentru realizarea acestora este necesară respectarea anumitor reguli. Prima regulă importantă se numește legea cadrului și constă în adaptarea compoziției la forma și dimensiunile cadrului. A doua regulă importantă pentru a realiza monumentul arhitectural trebuie să țină seamă de realizarea unității compoziționale, în așa fel încât în ansamblu compoziția să fie echilibrată. Temele alese reprezintă aspecte din legendele mitologice, în cazul templelor sau a altarelor, și din viața defunctului în cazul stelelor funerare.

        Ceramica și pictura

         Un alt domeniu important al artei grecești, este și secțiunea „ceramnică și pictură”.          Ceramnica fiind specifică atei grecești, ea se regăsește în viața de zi cu zi. Grecii fiind foarte buni meșteșugari realizau obiecte de ceramnică în număr foarte mare, de bună calitate dar și ieftine determinând înflorirea negoțului. Ceramnica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi fost destinația ei aceasta era întotdeauna pictată. Datorită faptului că picturile monumentale realizate de greci nu s-au păstrat până în prezent, ceramnica pictată constituie singura dovadă a picturii grecești prezentând asemănări de tehnică și tematică cu pictura. Atelierele de pictură și ceramnică erau foarte numeroase iar vasele erau decorate de pictori renumiți. Întâlnim diverse forme de vase cu destinații multiple fiind folositoare în gospodărie(Phitos, Hidra, Crater, Riton, Cupe etc.).  Compozițile pictate pe vase sunt realizate într-o unitate organică făcând legătura între forma vaselor și decor. În perioadele de început ale ceramnicii, decorul pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafață a vasului și reprezentau motive geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe, cu personaje inspirate din mitologie. Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafața vasului iar subiectele vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori fiind însoțite de texte explicative. În funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim cele două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat. Exemple pot fi:„Vasele Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul din Orvieto” etc. .

         Pictura monumentală nefiind cunoscută decât din descrieri și copiile romane mai ales cele de la Pompei și Herculanum sau prin intermediul ceramnicii pictate, era folosită pentru decorarea caselor și mai târziu a palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită este similară cu cea a frescei sau a encausticii aceasta însemnând realizarea picturilor cu pigmenți de culoare ce sunt amestecați cu ceară, aceasta conferind culorilor calități speciale cum ar fi transluciditatea și luminiozitatea. Exemple pot fi: „Lupta lui Alexandru cel Mare cu Darius”(mozaic, copie romană). Pe lângă pictură întâlnim și mozaicul fiind preferat pentru strălucirea culorilor. Subiectele sunt inspirate din legende mitologice sau din viața coditiană iar compozițile sunt ample cu multe personaje, încadrate în peisaje sau interioare cu detalii realiste sugerând profunzimea prin plasarea personajelor în planuri diferite. Pictori renumiți se pot considera: Polignot, Exekias, și Apelles.